20250320_PRESSEMITTEILUNG Rondo_Neue Wellpappeanlage in Frastanz 4

Nouă instalație de producție a cartonului ondulat la Rondo Frastanz

Finalizarea proiectului de modernizare în valoare de 16,5 milioane de euro într-un timp record

INFORMAȚII DE PRESĂ 

Frastanz, 26 martie 2025

 
Nouă instalație de producție a cartonului ondulat la Rondo Frastanz

Finalizarea proiectului de modernizare în valoare de 16,5 milioane de euro într-un timp record

Printr-o investiție de 16,5 milioane de euro într-o nouă instalație de producție, Rondo Ganahl AG își extinde capacitatea de producție a cartonului ondulat la sediul principal din Frastanz. Specialistul în ambalaje stabilește astfel din nou standarde de referință în industrie și rămâne un angajator stabil la acestă locație pentru peste 400 de angajați.

Rondo a investit continuu încă de la început, pentru stimularea inovațiilor și consolidarea pe termen lung a poziției de lider tehnologic. Un alt exemplu în acest sens este noua instalație de producție a cartonului ondulat, care a fost pusă în funcțiune cu succes la mijlocul lunii ianuarie 2025 după un proces de modernizare minuțios planificat și coordonat perfect, cu finalizare în timp record. Fiindcă chiar și pe durata celor aproape trei săptămâni de lucrări de modernizare, desfășurate în perioada sărbătorilor de iarnă, a fost necesară menținerea siguranței aprovizionării pentru clienți, așa cum explică Stephan Kaar, directorul fabricii de carton ondulat din Frastanz: „Data modernizării a fost stabilită cu ani în urmă, planificată cu multă anticipare și coordonată deja în detaliu cu angajații și clienții noștri cu luni înainte de începerea lucrărilor. Acest lucru ne-a permis să realizăm la timp pre-producții anticipate, să rezervăm spații pentru paleți și să coordonăm termenele de livrare în perioada sărbătorilor.” În această perioadă, peste 33.000 de paleți au fost depozitați pentru a asigura continuitatea livrărilor și a preveni orice întrerupere în aprovizionarea cu ambalaje.

În cadrul acestui proiect de modernizare, siguranța aprovizionării cu materie primă necesară fabricării cartonului ondulat a fost, de asemenea, o prioritate. Astfel, pentru a pregăti integrarea noii instalații de producția a cartonului ondulat, care are o lungime de 135 de metri și o greutate de aproximativ 300 de tone, spațiul de depozitare a rolelor a fost extins corespunzător. Aici pot fi stocate în prealabil până la 370 de role de hârtie necretată pentru carton ondulat, fiecare cu o greutate cuprinsă între 2,8 și 3,5 tone, transportate pentru procesare pe cea mai scurtă cale către noua instalație.

„Modernizarea fără probleme și punerea în funcțiune cu succes a noii instalații de carton ondulat au fost posibile doar mulțumită pregătirii optime și colaborării constructive a tuturor părților implicate. În perioadele de vârf ale modernizării, peste 60 de persoane au lucrat simultan la fața locului. Dorim să le mulțumim tuturor angajaților, clienților și partenerilor noștri pentru acest angajament excepțional.”, subliniază Kaar, apreciind efortul echipei de proiect.

 

Creșterea capacității prin tehnologie de ultimă generație

Noua instalație de producție a cartonului ondulat, fabricată de producătorul bavarez de utilaje BHS Corrugated Maschinen- und Anlagenbau, are o lățime de lucru de 2,8 metri și atinge o viteză de operare de până la 450 de metri pe minut. La Rondo Frastanz se produc linii de carton ondulat cu unul și două straturi, în tipurile de ondulare C, B, D, E, precum și combinații ale acestora, care sunt utilizate pentru fabricarea ambalajelor personalizate și sustenabile pentru clienți. În total, în noua instalație de carton ondulat s-au investit 16,5 milioane de euro. Prin instalarea acestei noi mașini, Rondo își crește capacitatea de producție a cartonului ondulat la Frastanz cu aproximativ 10%, pentru a răspunde în continuare cererii tot mai mari de ambalaje ecologice din carton ondulat.

 

Specificații tehnice ale noii instalații de producție a cartonului ondulat la Rondo Frastanz

Model: SPEED Line – BHS Corrugated Maschinen- und Anlagenbau GmbH
Lungime totală:                                135 metri
Lățime de lucru:                                2,8 metri
Viteza maximă de operare:             până la 450 m/min
Capacitate anuală de producție:    220 milioane m² carton ondulat

 

Despre Rondo
Rondo Ganahl AG, cu sediul principal în Frastanz (Vorarlberg, Austria), este specialist în producția de ambalaje exterioare personalizate din carton ondulat și ambalaje interioare adaptate din fibră de celuloză turnată, în fabricarea hârtiei necretate pentru carton ondulat, precum și în valorificarea materiilor prime. Rădăcinile acestei moderne întreprinderi industriale de familie datează din 1797. Rondo are în prezent peste 1.800 de angajați în mai multe locații din Austria (Vorarlberg, Stiria și Tirol) și România (Apahida/Cluj, Târgoviște și Sibiu), precum și în fabricile din Germania și Ungaria. Compania promovează utilizarea responsabilă a resurselor și închide circuitul de reciclare în cadrul grupului său.